TV: şapte filme de văzut în săptămâna 17-23 octombrie 2016




Vineri am vorbit despre cele patru premiere ale săptămânii, iar azi iată şapte recomandări din programul televiziunilor. Observăm din nou tendinţa posturilor TV de la noi de a înlocui filmele cu producţii proprii, de calitate mai mult sau mai puţin îndoielnică.

Taken 2: Teroare în Istanbul
luni, 22.10, Cool TV
Acum în curs de a deveni serial, Taken a luat lumea întreagă pe nepregătite, devenind un mega-succes de casă şi transformându-l pe Liam Neeson într-un nume important al genului action. Continuarea nu a avut la fel de multe cronici pozitive, dar cei cărora le-a plăcut primul film se pot aştepta la un tratament similar în sequel. Acţiunea are loc în Istanbul, unde fostul agent secret Bryan Mills se află în vacanţă cu familia, doar pentru a descoperi că rudele traficanţilor de carne vie albanezi ucişi în prima parte a seriei sunt pe urmele lui şi vor cu tot dinadinsul să se răzbune.

Big Game/Ţinta: Preşedintele
marţi, 20.00, Pro TV
Big Game/Ţinta: Preşedintele ni-l arată pe Samuel L. Jackson în rolul preşedintelui Statelor Unite nevoit să apeleze la ajutorul unui puşti de 13 ani pentru a supravieţui în sălbăticie, unde a ajuns după ce avionul Air Force One a fost atacat de terorişti. O prietenie improbabilă, dar şi un exemplu că, uneori, întrebările aparent naive ale unui copil ne pot schimba perspectiva faţă de ceea ce este în jur.

The American/Americanul
miercuri, 20.15, Naţional TV
Un film greu de plasat într-un gen anume, Americanul îl are pe afiş pe George Clooney şi vine cu o abordare foarte europeană a genului action. Un asasin plătit, Jack, se retrage în Italia rurală după ce una dintre misiunile sale se sfârşeşte prost. Dintr-un paşnic orăşel italian, Jack primeşte o „ultimă” misiune, doar că apropierea de primitorii locuitori ai oraşului pare să aibă un efect ciudat asupra priorităţilor sale.

Turner and Hooch/Turner şi Hooch
joi, 21.00, TVR 2
Sunt aproape trei decenii de cât Tom Hanks apărea în această comedie despre un poliţist care investighează asasinarea unui amic cu ajutorul lui Hooch, simpaticul câine al celui ucis. Pe cei doi îi vor aştepta aventuri pe cinste, dar şi o dificilă (şi pentru public amuzantă) perioadă necesară pentru a se acomoda unul cu celălalt. Filmul s-a bucurat de un neaşteptat succes de casă în 1989, mai ales în condiţiile în care, cu doar trei luni înainte de premieră, se lansase K-9, un film foarte asemănător cu mai popularul pe atunci James Belushi în rolul principal.

VEZI GRATIS ONLINE TV: şapte filme de văzut în săptămâna 17-23 octombrie 2016 - Filme si seriale online subtitrate cu subtitrare in romana PREMIERA, ULTIMUL FILM, EPISOD, SERIAL, SUBTITRAT IN ROMANA, FARA RECLAME SI FARA INTRERUPERE.